Maimuțele și corporația

d'ale viețiidiverseserviciu 4 comentarii

Știți povestea cu maimuțele? Dacă nu, v-o spun mai jos (dacă da, oricum v-o spun :P):

Cică se făcea că niște cercetători (să sperăm că nu britanici) au închis într-o cușcă 5 maimuțe. În interiorul cuștii se afla o scară și deasupra era atârnat un mănunchi de banane. Când una din maimuțe se urca pe scară ca să ajungă la banane, un duș rece le stropea pe toate. A doua oară la fel. La a treia încercare celalalte maimuțe au început s-o agreseze pe cea mai „curioasă”. De fiecare dată când vreuna dintre ele se urca pe scară să ajungă la banane, era bătută de celelalte. După un timp, niciuna din maimuțe nu se mai atinge de banane.

Cercetătorii scot o maimuță și introduc una nouă în cușcă. Cum tentația era prea mare, noua maimuță se urcă direct pe scară pentru a ajunge la banane însă este bătută de celelalte și așa „învață” că dacă se urcă pe scară, primește bătaie.

Cercetătorii scot o altă maimuță din cele 4 vechi și introduc alta nouă. Aceiași poveste: cum se urcă pe scară, cum primește o bătaie bună. Maimuța introdusă anterior în cușcă participă cu entuziasm la „corecție”. Cercetătorii mai scot o maimuță din cele vechi și aduc alta nouă. Istoria se repetă iar cele 2 maimuțe mai noi participă la bătaie.

Acum avem 3 maimuțe noi și 2 vechi. Din nou, una din maimuțele vechi este înlocuită și celelalte au grijă ca cea nouă să nu ajungă la banane. Ultima maimuță veche din cușcă este înlocuită cu alta nouă. Când cea nouă încearcă să ajungă la banane, celelalte o bat. Avem 5 maimuțe care nu știu ce se întâmplă dacă se apropie de banane, care nu au fost niciodată udate cu apă rece însă care participă cu entuziasm la „corecție” astfel încât niciuna din nou venite să nu se urce pe scară. Deși nu știu ce consecințe vor suporta, niciuna dintre ele nu se apropie de banane pentru că așa au învățat că merge treaba acolo: urcă pe scară -> mănâncă bătaie de la celelalte.

Trecând peste metaforă, multe companii adoptă acest tip de cultură organizațională: ajungi într-un mediu unde înveți de la ceilalți că așa „se face” iar dacă pui mai multe întebări, nimeni nu este în stare să-ți explice de ce se întâmplă asta. Când vine un om nou în firmă, este plimbat peste tot și i se explică „obiceiurile”. Dacă vine cu vreo idee, imediat este pus la punct și i se explică faptul că „nu se face așa, nu este în procedură, nu s-a mai întâmplat asta” chiar dacă poate are o idee bună iar punerea ei în practică ar duce la economisirea unui timp semnificativ.

Mulți sunt atât de închiși în procese și proceduri încât uită esențialul: un client mulțumit, o idee care te scutește de timp petrecut inutil, automatizarea unui proces etc. Și mai mulți sunt „dresați” să răspundă la comenzi și să stea „în banca lor”. Dacă se întind mai mult decât e lesa, riscă să fie strangulați.

Ca și corporație, o bună organizare și automatizare a proceselor te poate scuti de multe neplăceri însă constrângerile angajaților te pot afecta în viitor întrucât totul se dezvoltă într-un ritm alert iar ca să-ți păstrezi poziția și să crești este nevoie de schimbare, de minți cu idei bune, strălucite, de inovație. Or asta nu se poate face într-un mediu în care ideile sunt banate doar pentru că „nu se face așa”.

Later edit:

4 comentarii la Maimuțele și corporația

  • nicu  says:

    Lucrind intr-o corporatie rareori esti in directa legatura cu clientul, el este o entitate indepartata, cel mult la celalalt capat al internetului. Principalul tau scop acolo este sa iti aperi fundul, nu ai initiative pentru ca daca esueaza e de rau, tie ti se sparg in cap. Si nici daca functioneaza s-ar putea sa nu fie foarte bine: vei primi mai mult de munca. Si oricum, vrei sa se uite colegii urit la tine ca incerci sa iesi in evidenta si sa-i pui pe ei in umbra?

  • Yuki  says:

    Referitor la lucrul cu clientul, asta depinde de poziția pe care lucrezi dar este adevărat că se plimbă mailuri între prea multe persoane. În principiu, dacă-ți faci treaba nu comentează nimeni. Dacă greșești ceva, e mai nasol că întâi se caută un țap ispășitor (cineva pe care să pice vina) și apoi se caută soluții la problemă. Dacă ești felicitat de client pentru munca depusă, asta trece neobservat. Bineînțeles, cele de mai sus nu sunt neapărat așa: depinde de corporație, de poziția deținută, de management. Sunt destul de multe ecuații de luat în calcul.
    Referitor la colegi, îmi place să cred că într-o corporație unde sunt mulți angajați, nu mai există mentalitatea de „să moară și capra vecinului” sau „nicu eu da’ nici el”. Persoanele competente care ies în evidență ar trebui încurajate. plus că atunci când ai nevoie de ajutor tot la ele ajungi (ai mai mare încredere).

  • Mihai  says:

    Interesanta poveste din pacate nu am ajuns inca in stadiul in care sa fiu strangulat poate doar in facultate dar acolo spre deosebirele de maimutele noi eu am sapat ca sa aflu de la cele vechi cum sta treaba. Din punctul meu de vedere care la ora actuala cred ca lipseste as schimba lucrurile respective iar daca cineva imi pune streangul la gat ma duc in alta parte vorba aia de ce sa stau sa folosesc abacul cand am pentium 4 pentru calcule si altele. Nu are rost sa folosesc ceva inutil cand exista alt ceva mai bun aparut. E ca la cursul de analiza algoritmilor pe care l-am avut cred ca in anul 3 de facultae la ce dracu ma apuc eu sa analizez o metoda banala de sortare care optimizata de mine sorteaza 10 000 de numere in 20 de secunde cand utilizand apelul aceleasi metode de sortare implementata intr-o librarie in acelasi limbaj de programare (java sau javra) sorteaza cele 10 000 de numere in doar 4 secunde. Care e scopul, sa stiu cum se face o sortare stiu asta dar de ce trebuie sa o mai si programez sa pierd aiurea 40 de min de scris un program cand pot sa scriu #include math.h si sa scriu in programul principal sort (a[10 000]). si cat mi-a luat sa scriu asta 2 min :))) Probabil cineva va comenta pai aia trebuia sa inveti tu la analiza algoritmilor si eu o sa zic ca nu asta, materia se ocupa cu stiudiul timpului de lucru pentru un algoritm ( adica cat dureaza o instuctiune de comparatie de repetare etc) probabil ca materia ar fi fost foarte utila pe vremea cand lucram pe 386 ca acolo aveai 100 Hz procesor si 16 Mb RAM si windows 3.1 ( am lucrat pe el in tinerete) si stateam 10 min sa incarce windowsul iar acum daca imi pui un pentium 1 in fatza cu 32 – 64 Mb RAM cred ca fac spume avand in vedere ca deja vorbim de Quad Core, dual core si de sisteme de programare paralela de DDR 3 si de memori RAM de la 4 Giga in sus. faptul ca o instructiune de repetare pentru 10 000 de numere dureaza sa zicem 10 sec pe un procesore 386 pe cel mai banal Pentium 4 dureaza sub o secunda, deci morala este materie inutila. Acum pauza sa citesc si eu ce am aberat mai sus inainte sa dau enter sau mai bine dau enter ca mie lene sa vad ce mi-a debitat mintea.

    • nicu  says:

      Daca e cursul de *anailza a algoritmilor*, nu inveti acolo sa faci algoritmi, ci sa ii analizezi si pentru ca nu esti expert in domeniu (ca doar faci cursul pentru prima data), nu o sa incepi cu un algoritm complex ci cu unul simplu, cu sortarea asta, ca sa fie usor sa intelegi ce se intimpla acolo. Abia cu experienta asta o sa poti sa treci apoi la chestii mai complicate… asa cum prima data cind programezi intr-un limbaj, incepi cu „hello world!”

      Daca hardware-ul a avansat, asta nu e o scuza pentru a scrie programe proaste, ce daca pe un P4 operatia dureaza sub o secunda? Doar programul nu face numai asta, probabil ca sortarea face parte din alte operatii si daca toate sint neoptimizate, ansamblul va merge mai prost… Legea lui Moore spune ca performantele hardware se dubleaza la fiecare 18 luni, dar mereu apar softuri noi scrise din ce in ce mai prost care se misca pe noul hardware asa cum se miscau softurile vechi pe hardware-ul vechi, asa incit utilizatorul nu simte nici un progres.

      Si inca ceva legat de performanta: daca algoritmul tau nu ruleaza pe un deskktop ultraperformant ci pe un dispozitiv embedded sau mobil, cu hardware mult mai modest?

Lasă un răspuns


− doi = 5

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>