Prima zi de școală

d'ale viețiiscoala 0 comentarii

După o perioadă în care mi-am cam luat tălpășița, am tot primit întrebări de genul: ce s-a întâmplat, unde-ai dispărut, ce-ai mai făcut și altele urmând același trend.

Pentru curioși: cel mai interesant lucru pe care l-am făcut a fost să visez cu ochii deschiși la cai verzi pe pereți. Unii au zis că nu-s cai ci’s inorogi și nu’s verzi, sunt roz. Mă rog, fiecare după imaginație.

Și ca să nu mă îndepărtez foarte mult de la subiect: de luni a început anul universitar și ca un viitor student conștiincios, m-am dus și eu ca tot omul la festivitatea de deschidere a facultății pe care mi-am ales-o. M-aș fi dus și la cea generală da’ mi-am găsit scuză stând la coadă la secretariat să întreb una, alta și până m-am trezit eu, festivitatea s-a terminat și amfiteatrul era gol.

Aglomerație, zăpăceală și probleme sunt cuvintele care ar putea descrie cel mai bine acest început de an universitar (nu că asta ar fi fost o noutate dar parcă alții au fost mai bine organizați). Și mulți boboci. Cum eu eram prima care chiuleam de la festivitatea de deschidere, anul ăsta mi-am zis că e musai să fac act de prezență ca să văd și eu despre ce e vorba. Și nu mi-a părut rău. Mi-am adus aminte de ultimele dăți când am fost prezentă deschiderea noului an de studiu.

Sinceră să fiu, nu-mi plăcea deloc când venea septembrie și începea școala că tot timpul trebuia să bag tare pe ultima sută de metri ca să-mi termin temele, mai ales cele la mate. La începutul liceului, întotdeauna căutam o scuză să aduc la școală caietul de teme măcar cu 2 zile mai târziu ca să-mi termin tema. Cea mai folosită scuză era: mi-am uitat caietul acasă, îl aduc data viitoare. Scăpam în prima zi dar data viitoare mă aștepta o mustrare strajnică, plimbări mai dese la tablă și puncte scăzute dacă nu mă aliniam la normele clasei. Nimeni din clasă nu era scutit de temă și niciunul nu scăpa de ochii exigenți ai dirigăi, profă de mate. Eram un copil leneș, nu prea stăteam în vacanță cu culegerea de probleme în față. :)

Însă erau și lucruri care-mi plăceau: alegerea caietelor (care mai de care cu modele deosebite, colorate), rechizitelor, mirosul manualelor noi și, bineînțeles, hainele pentru următorul an școlar. În septembrie vremea se răcea considerabil și, copil fiind, aveam nevoie cam în fiecare an de haine noi care să țină pasul cu ritmul de creștere. N-am prins obligativitatea uniformelor decât în clasele 1-4 așa că aveam libertate totală în alegerea hainelor.

Fiecare elev se îmbrăca în primele zile cu ce avea el mai bun și mai frumos. Nu erau lucruri extravagante însă, fiind noi, cântăreau altfel în ochii noștrii de atunci (ne simțeam ca scoși din cutie).

Urma spovedania: fiecare povestea ce-a făcut în vacanța de vară. Fiind un colectiv mic, toată clasa știa, de exemplu, că Ionescu a fost în Germania la unchiu’ Vasile din partea tatălui său, Popescu a fost în Italia la mătușa Ileana, Marcel a fost la bunici în Deltă sau că Maria a fost la izvoare termale cu toată familia că lui bunicu’ i s-a prins o durere de șale și nu prea mai poate să se deplaseze ca pe vremuri. Restul: câteva zile la mare, câteva zile la munte sau la bunici. Aveam un orar provizoriu așa că în prima zi stăteam la taclale iar de a doua zi urma să ne apucăm serios de carte (nu că asta ne-am fi dorit dar profesorii aveau grijă să ne reamintească de ce am venit la școală). Rău nu ne-a prins. Toți ne-am luat bacul în prima sesiune, unii cu note foarte frumoase. Nu zic că unii mai puțin  pregătiți nu s-au inspirat de pe ici, de colo însă pot spune că foarte puțini dintre colegii mei nu ar fi fost în stare să-și ia bacul în prima sesiune dacă nimeni nu mișca în bancă (maxim 2-3 ar fi picat dintr-o clasă de aproape 30).

Mi-am adus aminte de aceste lucruri în timp ce ascultam cuvântările de bun venit ale profesorilor. Vremuri frumoase care-au trecut și pe care nu le-am apreciat la momentul respectiv: vremuri în care abia așteptam să se termine școala, să vină vacanța, să chiulesc de la orele la care nu am învățat (copii, nu faceți ca mine :D) și în care o notă proastă se transforma într-o tragedie în 2 acte (I: profesor – elev, II: elev – părinți).

Însă tot am rămas la aceiași părere pe care o aveam și în generală și liceu: ora de matematică e cea mai lungă!

Lasă un răspuns


noua − 7 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>