Urmează-ți visul!

d'ale vieții 0 comentarii

Iar am lipsit de la locul meu de joacă… Aș fi vrut să am o scuză bună. De exemplu, să pot spune că am fost într-un quest de salvare a omenirii care, săraca de ea, habar nu avea cât de aproape de pieire era. Sau că am întreprins cercetări pentru aflarea secretului nemuririi și leacului pentru cancer. N-a fost să fie.

În peregrinările mele pentru salvarea pinguinilor din Antarctica, mi-am luat câteva clipe de răgaz pentru a medita la nemurirea sufletului și la viața de apoi. Rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. Aveam mai multe șanse să găsesc un vampir pur sânge decât să găsesc răspunsul la întrebările pe care le aveam.

De mică am fost împrăștiată un copil curios 😀 și speram că o să mă maturizez și că voi reuși să-mi stabilesc niște obiective clare și realiste. Credeam că știu de multă vreme ce îmi doresc să fac însă când pare că sunt foarte sigură, apare ceva care mă pune pe gânduri. Gata, a bătut vântul din altă parte și s-a dus toată determinarea mea.

Am întrebat mai mulți oameni cum au descoperit ce vor să facă în viață: de la copii până la adulți deja „realizați”, chiar și bunici. Unii au reușit, alții încă mai speră iar alții au renunțat demult la visele lor. Alții s-au lăsat purtați pe aripile vântului, fără să le pese prea mult unde au ajuns. Este trist când văd oameni care au renunțat la visele lor deși încă nu e târziu, încă le mai puteau realiza. Aceste vise s-au terminat înainte de a începe.

Ce îi face pe unii oameni să reușească în ceea ce și-au propus? În primă fază, cred că 2 lucruri sunt esențiale: să știi ce vrei să faci (ce îți dorești să faci) și determinarea de care dai dovadă. Nu se poate una fără cealaltă.

Am constatat cu uimire că încă sunt mulți care nu știu ce vor să facă mai departe. Așteaptă  un semn divin, să le pice din cer sau cine știe ce altceva. Cert este că nu fac nimic pentru a-și realiza visul. Sau încep să facă ceva dar se opresc la primul obstacol ivit sau la primul popas pentru un pui de somn că na… e obosit de atâta efort. Sunt acei oameni care se complac în situația actuală și care sunt pe cale să-și piardă de tot visele, dacă nu le-au pierdut deja. Ce s-a întâmplat cu visul de a avea propria brutărie? Sau cu cel de a proiecta case futuriste? Sau cel de a pregăti cele mai gustoase delicatese ale lumii? Toate se duc încetul cu încetul iar scuzele folosite cel mai des sunt: nu pot, sigur n-o să reușesc, n-am bani, nu știu de unde să încep sau n-am pe nimeni să mă ajute (ultima e cea mai tare că, în loc să te bazezi pe forțele proprii, speri ca altcineva să-ți facă treaba). Ne punem singuri piedici chiar înainte de a porni la drum.

Pe partea de determinare… Ei bine, asta face diferența dintre cei care reușesc și cei care nu. Nu e suficient să ai idei bune dacă nu le pui în practică. Trebuie să mergi mai departe, indiferent de situație. Fă-ți un plan realist și ține-te de el. Comparativ cu anii anteriori, acum avem acces la foarte multă informație iar cine știe să caute, va găsi ceea ce are nevoie.

Cu toții avem potențial însă nu toți îl folosim.

Din punctul meu de vedere, dacă ai găsit ceva care-ți place, ține-te de acel lucru, indiferent cât de greu ar fi mai departe.

Îți place croitoria și crezi că nu ai nicio șansă pe piața noastră invadată de chinezării? Ține-te de ea și extinde-ți orizontul în afara granițelor! Îți place să gătești mâncăruri exotice? Arată-le celor din jur ce poate ieși din mâinile tale și că mâncărurile exotice nu sunt numai un moft! Îți place să realizezi coafuri deosebite care nu se încadrează în stilurile „clasice”, de zi cu zi? Nu fi timid(ă) și arată-ți munca. Mai devreme sau mai tâziu ea va fi apreciată de cei pentru care munca ta chiar contează!

Descoperă ceea ce-ți place și nu te lăsa doborât(ă). Mergi mai departe și realizează-ți visul! Fă lumii cunoscută pasiunea ta iar munca ta va fi apreciată de cei care contează. O persoană care-și urmează pasiunea va fi întotdeauna deasupra celor care fac același lucru fără dedicare.

În final, o poveste despre o broscuță țestoasă și un iepuraș:

Se făcea că într-o zi s-au întâlnit un iepuraș și o broscuță țestoasă. După ce-și dădură binețe, iepurașul o întreabă pe broscuță care crede că este cel mai rapid dintre ei doi. Broscuța i-a zis că nu știe sigur. Nu e tocmai rapidă dar nici nu crede că iepurașul ar întrece-o.

Bine, hai să facem o întrecere!” zise iepurașul. „Care ajunge în vârful muntelui este câștigătorul!

S-au așezat la linia de start și au început să alerge. Este ușor de înțeles că broscuța țestoasă a rămas mult în urma iepurașului. Părea că, mai degrabă, merge decât aleargă. Iepurașul aleargă și aleargă. În fața lui se vedea vârful muntelui. Se uită în spate și nici urmă de broscuță.

Tocmai bine!” își zise el. „Stau nițel pe iarbă ca să-mi trag sufletul și apoi pornesc iar. Nu mai e mult până sus iar broscuța nu se vede niciunde!” Era o zi frumoasă, nici prea cald, nici prea rece, iarba era proaspătă iar păsările te încântau cu sunetele lor. Iepurașul a adormit imediat.

În vremea asta broscuța se chinuia de zor să-l prindă din urmă pe iepuraș. Și aleargă, și aleargă… „Până la urmă era imposibil să pot ține pasul cu el!” își zise ea în sinea ei. „Dar poate că… ” În zare se vedea iepurașul odihnindu-se la umbra unui copac. „Ia uite unde era! Poate ar trebui să mă odihnesc și eu puțin. Sunt foarte obosită și mă dor picioarele de la atâta efort… Nu, nu!!! Sunt mai înceată decât iepurașul! Nu pot să pierd vremea! Trebuie să merg mai departe! Încă puțin… încă puțin…” Și broscuța depăși iepurașul și se îndreptă spre final. Ajunsă în vârful muntelui, strigă de bucurie că a câștigat cursa. La câțiva pași de ea, se trezi și iepurașul la auzul strigătelor ei de bucurie și nu-i venea să creadă că el a pierdut cursa.

A felicitat broscuța pentru reușita ei.

Morala poveștii e ușor de înțeles.

Varianta japoneză a poveștii:

 

 

Lasă un răspuns


3 + cinci =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>